Bazat pe evenimente reale Pride este o drama ce prezinta viata lui Jim Ellis si cum acesta a cladit o echipa de inot complet formata din afro`americani in anii 1970.
Jim Elli este un profesor de matematica si fost inotator de performanta. El vine in Philadelphia cu dorinta de a preda la un liceu de prestigiu. Dupa ce este refuzat pe motive rasiale accepta o slujba la stat mai prost platita dar care sa`i asigure existenta. Lui ii este incredintata responsabilitatea de a asigura inchiderea unui centru de recreere pentru tineri dintr`un cartier rau faimat al orasului.
Ajuns la centru gaseste un grup de tineri care, dupa ce au ramas fara cosurile de baschet, doresc sa invete sa inoate si sa participe la competitii impotriva altor centre pentru tineri.
Pus in fata unei noi incercari Jim se lupta sa transforme grupulde amatori intr`o echipa inchegata ce sa poata face fata oricarei incercari. Pe parcurs el intampina greutati atat din partea primariei care dorea inchiderea centrului precum si probleme de natura rasiala din partea celorlalte echipe si fanii acestora. Cu toate acestea antrenorul rauseste sa`si duca elevii la victorie atat in bazin cat si in afara acestuia.
Un film bunicel, care se incadreaza in timparul clasic al filmelor despre sport inspirate din fapte reale. Nota de pe imdb nu reflecta adevarata calitate a acestuia. Un film ce merita vazut macar pentru prestatia lui Terrence Howard.

In anumite circumstante am ascultat melodia de mai jos si m`am oripilat. Nu credeam ca poate exista ceva mai jignitor fata de inteligenta ascultatorului decat acel gen numit manele. Eh, se pare ca m`am inselat.
Cineva imi zicea ca nu baga in seama versurile, ca ii place doar ritmul si ca se poate dansa pe melodie. Nu tine, din cate stiu eu muzica se asculta, nu se aude, deci, inevitabil asculti versurile si le procesezi.

Analiza pe text:

Daca vrei s`o dai tare, da`o mai tare.
Daca nu, nu, adica nu te obliga nimeni, e numa daca vrei tu.

Ridica`te`n picioare, hai in picioare.
Trebuie sa ne spuna de doua ori, poate nu ne prindem din prima. Defapt nu m`ar mira, la gradul ce inteligenta al celor care ar putea sa asculte asa ceva.

La radio s`aude orasul mau tare si hai vino cu mine, zboara pana la soare.
Ok, sa zicem ca aia au dat muzica mai tare, asta dupa ce li s`a zis de doua ori, dar ce legatura are soarele cu toata treaba aceasta sa mor de inteleg.

Vrei s`o dai tare, da`o mai tare.
Acum nu mai ai de ales, deja e clar ca vrei, trebuie doar s`o faci.

Hou na ta nam ha, o la u ne?! cred, asa inteleg eu…
Hai, care se risca sa explice prezenta eului liric in acest vers ce insista a fi repetat si cum in el se exprima defapt esenta existentei autorului.

Din “fericire” pentru mine toata vara voi fi inconjurat de asa ceva, de melodii trendy care prind veveritele de codita lor ascunsa sub fusta cat o palma si le trag in cluburi. Dupa ele urmeaza, in mod inevitabil, si taranu de vara. Acel personaj uber cul, cu maieu mulat pe el si lant de aur la gat care se comporata, si aici citez o amica, “de parca i`a cumparat ma`sa plaja”.
Mi`e scarba de voi. Si ca sa raspund persoanei cu care am avut o discutie in contradictoriu sa zic asa: nu om fi noi culti, nu toti, aia de merg in vama, unii chiar sunt prosti de dau in gorpi, dar macar noi ne respectam muzica, o ascultam in totalitate, atat negativ cat si versuri, stim ce vrem de la ea si nu o folosim doar pe post de catalizator pentru a ne distra. Noi nu ne dam dupa cum bate vantul modei si, nespalati asa cum suntem, stilul nostru nu se schimba de la an la an.

Cat de distrus trebuie sa fi sa te trezesti, sa te imbraci, sa iesi din casa de dimineata, sa te duci la munca si sa realizezi ca e sambata si tu trebuia sa fi in pat dormind?