LittleBro's Blog

Aberez cu gratie pe plaiurile mioritice

August
11
2008
23:35
Tags:
Post Meta :

Constanta, 11 august 2008

Tarâmul ciocolatei s-a deschis în premiera, pe 11 august 2008, pentru reprezentantii mass-media si invitatii speciali ai Silvian, brandul ce a împrumutat valorile sale si primului atelier de ciocolata din Europa de Sud-Est, ChocoArt. Invitatii au putut astfel sa experimenteze, într-un spatiu special amenajat si rezervat acestui scop în noua cladire Silvian de pe Bld.I.G. Duca, nr. 73, din Constanta, zona Casa de Cultura, o parte dintre surprizele pe care oaspetii le vor “gusta” începând din 20 august 2008, când ChocoArt va fi deschis publicului. Experientele la ChocoArt vor costa 15 lei, pret ce include pentru copii si o prajitura si un suc, pe lânga “echipamentul” necesar în atelier (sort si boneta de cofetar) si materialele consumabile pentru a putea modela în ciocolata. Adultii vor beneficia de degustare de vin si ciocolata si alte experiente speciale, precum posibilitatea de a proba rochii de ciocolata de catre femei.

Festivitatea de lansare a atelierului de ciocolata ChocoArt a inclus si prezentarea unor astfel de rochii din ciocolata – spre deosebire de o parada veritabila, s-a mizat inclusiv pe modele neprofesioniste, din dorinta de a arata ca orice persoana poate fi un adevarat fotomodel atunci când se îmbraca în haine din ciocolata. Initiatorul proiectului este maestrul Silvian Miron, fondatorul brandului Silvian si singurul profesionist român membru în Uniunea Internationala a Patiserilor, Cofetarilor si Preparatorilor de înghetata si totodata, singurul român care a primit Trofeul de aur “Arch of Europe”, pentru excelenta si prestigiu antreprenorial, acordat de organizatia internationala Business Initiative Directions.

Alina Sorescu, cântareata si prezentatoare TV, a fost cea care a prezentat întregul eveniment de lansare, la care a participat si un invitat cu totul special – Jean Francois Arnaud – Directorul tehnic al Scolii Nationale Superioare de Patiserie, Cofetarie, Ciocolaterie si Preparare a Înghetatei din Franta – sosit în România special pentru acest eveniment. De asemenea, un moment important al festivitatii de lansare a ChocoArt a fost prezenta lui Sergiu Nedelea, sommelier de prestigiu, care a vorbit despre potrivirea vinului cu ciocolata. Invitatii au participat si la o degustare de vin si ciocolata, realizata cu sprijinul Murfatlar, Puratos, Transilva Ciocolata. O alta prezenta aparte a fost cea a Mirunei, care la doar 7 ani se recomanda ca fiind “asistenta lui Silvian”, având rolul de a lega si mai mult prietenia dintre copii si ChocoArt.

ChocoArt are un caracter permanent fiind deschis vizitarii pe toata durata anului, deschiderea pentru public fiind programata pe 20 august 2008. Potrivit initiatorului sau, Silvian Miron, ChocoArt a fost gândit ca un proiect pentru publicul larg, dorindu-se a fi un obiectiv turistic deschis spre vizitare oricui, la costuri decente – un adevarat tarâm al ciocolatei adresat tuturor categoriilor de vârsta si o atractie mai ales pentru turistii ce aleg pentru vacanta litoralul românesc al Marii Negre. ChocoArt va fi deschis zilnic pentru câteva ore, programul fiecarei saptamâni urmând sa fie disponibil pentru consultare pe www.chocoart.ro. Se vor putea face, de asemenea, programari pentru grupuri, inclusiv în afara programului afisat saptamânal pe website. În costul taxei de intrare vor fi incluse toate facilitatile pe care ChocoArt le poate oferi publicului, demonstratii live de Arta din ciocolata realizate de Silvian Miron chiar în fata publicului – precum si lectii pentru cei interesati, specialisti în arta modelarii ciocolatei explicând cum se realizeaza procedeele de turnare, modelare si sculptare a ciocolatei.

Copiii vor beneficia de un “tratament special” punându-li-se la dispozitie materialele si ustensilele necesare pentru a realiza propriile creatii din ciocolata, accentul fiind pus pe creatie si posibilitatea de exprimare libera în “jocul cu ciocolata”. Micii ciocolatieri vor putea modela animale, diverse forme geometrice, pot combina mai multe culori de ciocolata si pot degusta propriile creatii, în timp ce parintii pot admira piese unicat din ciocolata si chiar pot proba hainele din ciocolata din Colectia Silvian, precum si multe alte surprize pregatite special pentru cei care vor calca pragul Atelierului ChocoArt. În fiecare luna, ChocoArt se va îmbogati cu noi elemente si noi atractii.

Având la baza conceptul de “chocolate land”, un spatiu special amenajat unde parintii îsi pot aduce copiii “sa se joace” cu ciocolata si pot admira lucrari inedite, realizate în întregime din ciocolata – ChocoArt este un proiect unic în Europa de Sud-Est, reprezentând totodata, prima initiativa a unui brand autohton de a introduce în circuitul turistic un astfel de spatiu neconventional.

“ChocoArt este un proiect de suflet, o premiera pentru România si un nou element important pe harta turistica a litoralului, care ar putea astfel sa atraga mai multi vizitatori si în afara sezonului de plaja. Copiii si ciocolata au o legatura speciala, iar la ChocoArt le împlinim multora un vis – acela de a se juca cu ciocolata fara sa fie certati de parinti. Avem tratament special si pentru adulti, pentru ca, la urma urmei si ei sunt doar niste copii putin mai mari. Vizitatorii vor putea pleca de la ChocoArt si cu amintiri pe hârtie, pentru ca va exista posibilitatea de a se realiza fotografii inedite”, a explicat Silvian Miron, omul care se confunda cu brandul Silvian. “În viitorul apropiat, Silvian va deschide noul spatiu de cofetarie, mult mai mare, urmând sa se extinda si în alte zone din tara, posibil si în Bucuresti. Silvian va lansa si noi game de prajituri si torturi, fiind altfel decât o cofetarie obisnuita”, a mai dezvaluit Silvian Miron.

Timp de aproape 15 ani, de când activeaza pe piata din Constanta, brandul Silvian este asociat cu arta crearii dulciurilor, fondatorul sau, Silvian Miron, fiind cunoscut atât pentru creatiile sale inedite si spectaculoase – parade cu haine din ciocolata, sculpturi în ciocolata – cât si pentru numeroasele premii internationale pe care le-a primit de-a lungul activitatii sale profesionale. Cea mai recenta initiativa Silvian este implicarea în Campionatul International de Gatit în Aer Liber, etapa de la Mamaia, prin lansarea Trofeul Silvian. În acest an, în Februarie, Juriul International “BID” a decis sa-i acorde Trofeul de Aur “Arch oF Europe” lui Silvian Miron, pentru determinarea în sustinerea calitatii în domeniu, având la baza palmaresul sau (10 medalii de aur argint si bronz obtinute în ultimii sase ani la festivalurile si olimpiadele intentionale de cofetarie) dar si pentru spiritul antrepenorial inovator.

Jean-Francois Arnaud face parte dintr-o familie de patiseri cu traditie, unde meseria si dragostea pentru patiserie s-a transmis din generatie în generatie. Din 1995 pâna în 2006 a fost patiser-sef si administrator al Muzeului de Arta din Zahar din Cordes – muzeu unic în lume prin specificul sau – în cadrul caruia a avut expozitii permanente cu piese artistice realizate în întregime din zahar. În 2000 câstiga « Meilleur Ouvrier de France (M.O.F.) – Pâtisserie, » – cea mai râvnita distinctie din Franta în domeniul Patiseriei. A coordonat programe de pregatire în domeniul patiseriei în cadrul Scolii Nationale de Patiserie de la Yssingeaux precum si în cadrul French Culinary School în Asia, Kuala Lumpur (Malaysia).

Sergiu Nedelea, sommelier, este interpret si dirijor în orchestra HoReCa. Sergiu Nedelea a trecut succesiv prin etapele de ospatar, sef de sala si somelier la complexul turistic “Crama Seciu” (1991-1998). Din 1998 pâna în prezent, a condus mai multe restaurante si chiar un complex turistic: restaurantul ”Europa” din Ploiesti (1998-2000); Complexul turistic “Cabana Muntele Rosu”, din statiunea prahoveana Cheia, (2001-2002); restaurantele “Casa Iancului”, din Bucuresti (2002-pâna în prezent). La „Casa Iancului”, Sergiu Nedelea a gasit scena pe care sa îsi poata afirma stilul si pe care sa poata etala valentele bucatariei si vinurilor românesti. Într-un Bucuresti din ce în ce mai cosmopolit, invadat de bucatarii si vinuri din cele mai neasteptate colturi ale lumii, Sergiu Nedelea crede cu tarie în sansa bucatelor si a vinurilor autohtone.

Festivitatea de lansare a ChocoArt s-a desfasurat cu sprijinul partenerilor: Hotel IBIS Constanta, Murfatlar, Cardinal Motors, Transilva Ciocolata.

August
11
2008
13:59
Tags:
Post Meta :

Cum stateam eu linistit si`mi beam cana cu 3 in 1 primesc un telefon de la un numar pe care nu`l aveam in agenda. Primul instict a fost sa nu raspund, nu aveam chef de cine stie ce propunere de reparat vreun pc sau mai stiu eu ce.

Dupa mi`am amintit ca astept un colet ce trebuia sa`mi vina si curierul suna inainte pentru a confirma daca este cineva acasa, asa ca am raspuns.
La celalalt capat al unei radiofonice era o tanti care mi`a zis ca face un studiu despre piata bancara si alte balarii d`astea si m`a intrebat daca ii pot raspunde la niste intrebari.

Cum nu e prima oara cand patesc asa ceva am zis sa profit de ocazie si sa`mi satisfac curiozitatea, sa aflu cum aleg acest tip de servicii numerele de telefon pe care le apeleaza. Nu mica mi`a fost surprinderea cand mi s`a raspuns: “Sunt generate automat de un program“.

Deci baietii dau click pe generate, si multi dintre voi stiti la ce ma refer, dupa care suna sa vada daca au nimerit. Mi se pare cam ciudata faza dar probabila.

August
11
2008
12:31
Tags:
Post Meta :

Joi, cred, am fost sunat de un amic din Bucuresti care ma anunta ca se afla in 2 Mai si poate dau si eu o fuga sa bem o bere ca nu ne mai vazusem din iarna. Pe moment am zis ca nu prea cred, nu stateam foarte bine cu banii si chiar si asa nu era o investitie pe care tineam neaparat s`o fac mai ales in prag de StufStock.

Intre timp insa si`a exprimat si Ligia dorinta de a merge la Folk You ce`a avut loc la sfarsitul acestei saptamani in Vama. Zic hai, ca impusc doi iepuri dintr`o data.
Am plecat ieri pe la 6 seara din Constanta. De data asta am preferat sa mergem cu microbuzul si pana`n mangalia, nu era gasca, nu se lasa cu bauta pe tren si`n plus ajungeam mult mai repede.

Am ajuns in Vama, am montat cortul si am plecat sa vedem ce se mai intampla. Intre timp a ajuns si amicul ValiSS cu care am baut o bere in timp ce baietii de la OCS isi faceau incalzirea intr`un bar despre care nu stiu cum se intituleaza.

La Folk You am avut ocazia sa vad Vama asa cum nu am apucat, cum, cred eu, ca era pe vremuri. O plaja plina de oameni care stateau pe jos si ascultau muzica. Nu galagie, nu care mai de care dorind sa se afirme. Fiecare era in locul lui, cu sticla lui, combinand sunetele armoniilor de pe scena cu galagia facuta de valurile marii.

Au urcat pe scena artisti buni si dupa ce am inceput cu Narcisa Suciu, care inca o data ne`a demonstrat ca poseda o voce minunata.
Cu toate ca toti ce au cantat au avut ceva frumos de oferit cred ca majoritatea dintre noi ii asteptau pe cei de la Poesis si pe Baniciu, motiv pentru care acestia au cantat si ultimii, nu cumva sa plece lumea la somn.
Si cred ca asta s`ar fi intamplat, pana sa urce baniciu pe scena toata lumea era pe jos iar o mare parte dormea.

Mircea nu a acceptat asa ceva si pana cand nu s`a ridicat toata plaja in picioare nu a inceput sa cante. A spus ca vrea sa ne trezeasca si asta a si facut cu melodiile sale mai mult decat cunoscute de cei prezenti. O prezentare mai buna a celor intamplate acolo gasiti la Pisica in Bocanci cu care ne`am intalnit pe plaja.

Am dormit apoi in cort ceea ce nu am mai facut de vreo 2 ani de zile. Sincer sa fiu nu mi`era neaparat dor de asta insa a fost un mod perfect de a termina o seara ca asta. Prieteni, muzica buna, bautura, mare si nu`n ultimul rand o fata frumoasa, cred ca despre asta e Vama.