Iarna-i grea, omătu-i mare. La fel şi prostia, în special a pietonilor. De ce? Pentru că pietonii trăiesc cu ideea că frânele unei maşini sunt cele mai sigure lucruri din lume şi că trecerea de pietoni are un force field mai ceva ca-n Star Wars care-i protejează de orice maşină.

Acum câteva zile un amic îmi povestea cum a ajuns cu maşina perpendicular pe drum pentru că o femeie a considerat că este ok să sară în faţa (pe roşu) lui chiar dacă el venea cu peste 50 încercând să prindă verdele. După ce s-a oprit, amicul a coborât să îi spună câte ceva de bine. Întrebată, evident retoric, ce s-ar fi făcut dacă nu-l ţineau frânele, mai ales că pe jos era zăpadă, femeia a răspuns foarte contrariată “Cum adică să nu te ţină frânele?!”.

Păi, băi dobitoaco, maşina aia are peste o tonă şi se îndreaptă către tine cu 60-70 km/h. Ce crezi, care dintre voi se opreşte mai repede şi care iese mai şifonat din contactul dintre voi? Nu frate, sunt pe trecere, trebuie să frânezi, aşa zice legea. Aşa a zis şi ea. Ia s-o întrebăm acum, în care parte te uiţi prima dată când treci strada?

Bine, scenariul de mai sus este valabil tot timpul anului, ce mă enervează teribil în această perioadă sunt pietonii care merg pe stradă. Da, ştiu ca pe trotuare nu e loc, sunt maşini parcate şi mormane de zăpadă, dar atunci când auzi că vine o maşină, mai ales pe străduţele dintre blocuri unde nu întra niciun utilaj şi zapăda e cât casa, fă şi tu un pas în lateral şi aşteaptă să treacă.

Nu, nu am nicio problemă că mergi pe stradă, ba chiar îţi dau şi prioritate şi aştept să treci atunci când pot. Dar, când strada e acoperita de zăpadă şi gheaţă, este foarte posibil să nu mai pot pleca de pe loc după ce am frânat, problema pe care tu nu o ai. Mi se pare de bun simţ, nu?

Din păcate problema nu are o soluţie. Cunosc pe cineva care a fost lovit de maşină atunci când a trecut neregulamentar strada şi o face în continuare. Darwin is proud.

Faceti cunostinta cu Gica, un baiat obisnuit ce traieste intr`un cartier marginas al celui mai mare oras de la malul marii.

De mic copil Gica nu a excelat prin nimic. Ba din contra, era un copil slab, pricajit si al naibii de bolnavicios. Nici cu cartea nu s`a impacat prea bine, sau ea cu el, nu stiu, cert este ca n`o ducea bine cu scoala, primele 8 clase trecandu`le la gramada cu restul celor ca el.

Dupa examenul de capacitate, promovat spre surprinderea multora, Gica nici nu visa sa intre la liceu. A ajuns insa la o scoala de arte si meserii; pe vremea aia noi ii ziceam profesionala. Cumva Gica s`a descurcat si a terminat cei trei ani de ucenicie in ale sudurii. De ce si`a ales el asta nu stiu, dar avea sa`i prinda bine.

Gica provenea dintr`o familie de oameni limitati in “carierele” pe care le urmau, dar muncitori. Cineva trebuie sa`ti vanda paine sau sa`ti repare masina. Daca te gandesti de aceste persoane ai nevoie mai des decat de un filozof sau un maestru al viorii.
Asa ca Gica a fost trimis la munca dupa ce a terminat scoala profesionala, parintii ne mai vrand sa`l tina`n spinare. Copil ascultator, Gica, s`a dus si s`a angajat in port. Nu facea cine stie ce, taia “tabla” vapoarelor scoase din folosinta, iar noi o exportam apoi ca fier vechi. (more…)

Stiati de asta?

Eu cand am aflat nu mi`a venit sa cred. Karate Kid a fost unul dintre filmele copilariei mele. Atat eu cat si prietenii mei visam sa devenim elevii domnului Miyagi si sa invatam lovitura cocorului.
Oamenii de la Hollywood s`au gandit ca pot scoate niste bani frumosi de pe urma acelei povesti si au hotarat sa faca… nu stiu exact ce. Remake nu este, pentru ca actiunea se petrece oarecum diferit, nici continuare, pentru ca nu prea are legatura cu primul… Fac un film cu un scenariu asemanator si acelasi titlu.

Cat despre actori… E discriminare frate! Un negru intr`o tara de galbeni, chiar asa de persecutati sunt albii? Nu poti primi si ei un rol decent intr`un film? Ce naiba?!
Revenind. Jackie Chan este un actor bun dar nu il pot vedea in rolul unui intelept invatator de arte martiale. Cand ii aud numele ma gandesc imediat la seria Rush Hour sau Around the World in 80 Days, filme in care mai mult sau mai putin se prosteste.
Despre Jaden Smith nu pot spune foarte multe. The Pursuit of Happyness a fost un film foarte bun, dar rolul lui nu a contat, era decor. Plus ca l`a ajutat foarte mult ta`su, ceea ce este normal, dar nu dovedeste talentul sau, iar in The Day the Earth Stood Still a fost fad.

Lacomia celor de la Hollywood n`are limite, asta stiam deja. Totusi exista atat de multe idei de filme care ar avea succes. De ce sa dezgropi o poveste frumoasa si s`o faci de cacat? Doar pentru ca mergi la sigur si ca lumea va da bani s`o vada? Mi se pare bataie de joc.

Stiu ca isi pierde jumatate din valoare, daca nu chiar mai mult, pentru ca ma “laud” cu ea dar macar asa mai scriu si eu cate ceva pe aici.

Eram in autobuz, ma duceam inspre munca si m`am intalnit cu controlorii. O mica paranteza: In Constanta bagi biletele in niste cutiute ce`ti imprima pe ele ora, numarul autobuzului si trei litere unice pentru acel autobuz. Probabil exista chestia asta si`n alte orase. Ce`au descoperit insa constantenii (aici n`am de unde sa stiu daca doar ei) este ca acele bilete pot fi sterse folosid parfum. Probabil alcoolul din el sau ceva face ca acea vopsea sa se stearga.

Chestia asta a functionat cand existau in paralel si aceste “validatoare electronice” si compostoarele vechi. Mergeai prima oara cu el “validat” dupa care il stergeai si`l perforai old school. Eh, asta a mers doar putin, vreo luna cred. Acum exista doar cele electronice, care sunt destepte. “Simt” cumva, probabil ca se subtiaza hartia, ca nas sigur n`au, daca biletul a fost sters. Asa ca el nu poate fi refolosit…

Revenind la fapta mea buna. Un nene c`o fetita de mana era in situatia in care nu putea composta pentru ca biletul fusese sters. El sustinea ca nu stie, ca are biletul de la sotia lui. Controlorii evident ca n`au vrut sa creada si a inceput scandalul.

M`am ridicat frumos si i`am dat omului celalalt capat al biletului meu pe care l`a compostat. Evident acest lucru cu huiduieli din partea controlorilor. Intr`un fel aveau si ei dreptate, trebuie sa dea amenzi si daca s`ar gasi cate unul ca mine sa`i salveze pe cei fara bilet ei ar fi degeaba.

Omul mi`a multumit, controlorii m`au injurat iar eu mi`am vazut mai departe de treaba. Totusi, oare ar face cineva asta pentru mine?

Sa scriu ceva… Frunzaream presa online, ma uitam la ce muzica a mai aparut, nimic interesant, nimic de comentat.

Urmeaza practica si sesiunea si sincer sa fiu mi`e teama. Trebuie sa ies din starea de lene in care mi`e atat de bine si sa`mi pun creierii la munca.

Sambata am reunit, oarecum, gasca veche la mine acasa. Bomber, sava, beje si ion la o bere. Totusi nu mai era ca inainte. Ne`am maturizat, poate prea mult si prea repede pentru binele nostru. Facultati, unii si munca, incet dispare din noi si ultima urma de “tinerete”. E trist ca deja te simti un pion al sistemului. Iti faci treaba pentru ca asa trebuie, inveti ca asa trebuie, socializezi ca asa trebuie, dar fara acelasi chef ca inainte.

Rutina ne acapareaza rand pe rand… Iar acest post este unul prost, foarte prost, nici nu stiu de ce insist sa mai scriu la el.

Lunile astea au fost dezastruase pentru relatii de toate felurile. S`au rupt prietenii, s`au destramat gasti, fiecare luand o alta cale ce i se parea mai buna lasand in urma persoane cu care nu mai era pe aceiasi lungime de unda. La sfarsitul lui aprilie m`am speriat de cate relatii de lunga durata, iubiri, s`au sfarsit brusc. Peste tot auzeam “m`am despartit de ea/el”, peste tot oameni care cautau ceva care sa`i faca sa uite, alcool, alta relatie sau doar distractie cu prietenii.
Cu toate astea exista si`o parte buna, orice final inseamna un nou inceput, iti da voie sa te regasesti si, de ce nu, sa te reinventezi.

Personal sunt intr`un fel de purgatoriu, nestiind inctro sa ma indrept si lasand mare parte din aceasta decizie pe seama celor din jurul meu si influenta acestora asupra mea. Ma las purtat de val nepasandu`mi foarte tare de ce se intampla in jurul meu. Planuri majore nu am decat pe termen lung asa ca nu ma stresez prea tare momentan.

Astept sa treaca sesiunea si astept vara. Astept berea la terasa seara si cafeaua bauta pe balcon la discutii filosofice. Timpul trece indiferent daca noi vrem asta, tot el vindeca si reinvie. Noi devenim oameni “mari” dar care inca isi doresc sa fie iar pustanii care se pisau unul dupa altul in linie pe strada dupa care sa masoare distanta.