Dacă acum jumătate de an cineva mi-ar fi spus că o să mă duc la White Sensation, i-aş fi răspuns că nu ştie ce vorbeşte. Dacă acel cineva mi-ar fi spus şi că o să-mi placă, l-aş fi trimis la un control medical, dar, în ciuda tuturor, incredibilul s-a produs. Aseară am fost parte a experimentului de a aduce White Sensation în România – şi nu-mi pare rău.

Pentru aceia dintre voi care caută o explicaţie pentru cele întâmplate, alta în afară de posibilitatea dezvoltării celei de-a doua personalităţi, trebuie să menţionez că nu a fost ceva plănuit, ci pur şi simplu s-a întâmplat. Aşa cum mi s-a mai întâmplat şi pe alte evenimente, am fost întrebat dacă vreau o invitaţie şi cum nu e frumos să refuzi… Un bonus a fost şi că aveam cu cine sta, un coleg de muncă luând-şi bilet cu vreo trei luni înainte.

Totuşi, lucrurile nu au fost chiar roz. Pentru eveniment, aşa cum spune şi numele, codul vestimentar te obligă să porţi doar alb şi, cum oricine care mă cunoaşte ştie, eu nu posed(am) niciun obiect de îmbrăcăminte care să se apropie măcar de cerinţele evenimentului.

Am stat puţin la intrare unde am realizat că pe lângă românii noştri printre cei prezenţi se aflau o grămadă de bulgari care au început să cânte în limba lor cât stăteam la coadă. Pe lângă aceştia am remarcat prezenta unor italieni, francezi şi englezi, dovadă ca evenimentul are şi groupies.

Atmosfera a fost surpinzător de plăcută, lumea extrem de prietenoasă, chiar mai prietenoasă decât cea peste care dai prin Vama Veche, pe care, până acum, o consideram etalon al bunăvoinţei.

Muzica m-a surprins foarte plăcut. Venisem psihic pregătit pentru o noapte de bumpţi-bumpţi şi nu-mi doream decât să rezist destul de mult pentru ca prietenul cu care eram să nu facă spume atunci când vroiam să plec.

Alcoolul a fost mult mai ieftin decât mă aşteptam. 10ron long-ul cu suc fiind un preţ la îndemâna oricum care a avut bani de dat pe bilet. Pe la 3 dimineaţa au mărit ei preţurile, nu ştiu de ce, dar chiar şi aşa la baruri era coadă.

Un mare minus a fost faptul că, la un moment dat, au rămas fără whisky. Cum frate să organizezi ceva de asemenea anvergură şi să nu te asiguri că ai tot ce-ţi trebuie. Nu e normal ca oamenii să stea moţ în faţa barului aşteptând să aduci băutură. În plus, nici să nu laşi barmanii să folosească sticlele de decor din bar…

Un alt minus, deloc important pentru spectatori, dar ceva de ţinut minte pentru organizatori, au fost coşurile de gunoi, care erau precum cele de birou şi care s-au umplut în prima oră, restul gunoaielor fiind aruncate pe lângă ele, ducând la formarea unor grămezi destul de mari de gunoi.

Per ansamblu mi-a plăcut, oamenii mişto, muzica bună pentru fanii genului şi acceptabilă pentru muritorii ca mine.

Am obiceiul, atunci când îmi găsesc locul de parcare ocupat, să blochez maşina care e pe el. Evident, doar dacă nu a lăsat un număr de telefon la care să pot suna şoferul.

Se pare că, pentru unii, este mai scump/greu să dea un telefon decât să facă 10 manevre pentru a ieşi din parcare:

P.S. Eu îmi las numărul de telefon pentru ca cei pe care-i găsesc pe locul de parcare să mă poată suna. Asta aşa, să nu credeţi că sunt atât de muist.

Iarna-i grea, omătu-i mare. La fel şi prostia, în special a pietonilor. De ce? Pentru că pietonii trăiesc cu ideea că frânele unei maşini sunt cele mai sigure lucruri din lume şi că trecerea de pietoni are un force field mai ceva ca-n Star Wars care-i protejează de orice maşină.

Acum câteva zile un amic îmi povestea cum a ajuns cu maşina perpendicular pe drum pentru că o femeie a considerat că este ok să sară în faţa (pe roşu) lui chiar dacă el venea cu peste 50 încercând să prindă verdele. După ce s-a oprit, amicul a coborât să îi spună câte ceva de bine. Întrebată, evident retoric, ce s-ar fi făcut dacă nu-l ţineau frânele, mai ales că pe jos era zăpadă, femeia a răspuns foarte contrariată “Cum adică să nu te ţină frânele?!”.

Păi, băi dobitoaco, maşina aia are peste o tonă şi se îndreaptă către tine cu 60-70 km/h. Ce crezi, care dintre voi se opreşte mai repede şi care iese mai şifonat din contactul dintre voi? Nu frate, sunt pe trecere, trebuie să frânezi, aşa zice legea. Aşa a zis şi ea. Ia s-o întrebăm acum, în care parte te uiţi prima dată când treci strada?

Bine, scenariul de mai sus este valabil tot timpul anului, ce mă enervează teribil în această perioadă sunt pietonii care merg pe stradă. Da, ştiu ca pe trotuare nu e loc, sunt maşini parcate şi mormane de zăpadă, dar atunci când auzi că vine o maşină, mai ales pe străduţele dintre blocuri unde nu întra niciun utilaj şi zapăda e cât casa, fă şi tu un pas în lateral şi aşteaptă să treacă.

Nu, nu am nicio problemă că mergi pe stradă, ba chiar îţi dau şi prioritate şi aştept să treci atunci când pot. Dar, când strada e acoperita de zăpadă şi gheaţă, este foarte posibil să nu mai pot pleca de pe loc după ce am frânat, problema pe care tu nu o ai. Mi se pare de bun simţ, nu?

Din păcate problema nu are o soluţie. Cunosc pe cineva care a fost lovit de maşină atunci când a trecut neregulamentar strada şi o face în continuare. Darwin is proud.

Săptămâna trecută am fost să văd Puss in Boots. Mişto film, amuzant, mişto 3D, aşa cum am spus-o deja. Invitaţia am primit-o, aşa cum se întâmplă de obicei, cu destul de multă vreme înainte şi, la fel ca de fiecare dată, atunci când un film urmează să apară atât în varianta titrată cât şi cea dublată, pe invitaţie se menţionează ce versiune va rula la avanpremieră.

De această dată, filmul pe care urma să-l vedem era titrat, spre marea mea bucurie, şi sunt sigur că nu numai a mea. Eh, ce nu înţeleg eu este de ce insistă părinţii să vină cu copiii după ei, copii ce nu sunt capabili să înţeleagă limba engleză şi nici să citească singuri subtitrarea. Este chiar atât de important ca puştiul tău de 4-6 ani să vadă acest film cu câteva zile înainte de premiera celui dublat? Este atât de scump un bilet la IMAX încât îl duci doar când vezi filmele gratuit?

Un alt aspect este acela că, în ciuda aparenţelor, noi acolo eram la muncă. Nu am fost invitaţi să mâncăm, să bem şi să vedem un film, după care să plecăm fericiţi acasă pentru că “am ieşit şi azi, ba chiar fără să scoatem vreun leu din buzunar”. Noi suntem acolo pentru că cineva vrea să promovăm acel film, fiecare prin ce metode poate. Ţi-ai lua copilul după tine la muncă dacă ai fi femeie de serviciu? Hai puiule să vezi cu ce talent şterge mami pişatul din toaletă. Nu prea cred.

Aşa că, de ce naiba trebuie să te suport pe tine tot filmul în timp ce-i citeşti plodului? Serios, vreau să mă bucur de film, nu cred că cer prea mult. Ah, şi el vrea să se bucure? Du-l dracu la varianta dublată, cu restul puradeilor, şi scuteşte-ne de dublarea ta improvizată, nu eşti Margareta Nistor.

Nici nu vreau să încep să-mi vărs nervii făcuţi de toţi copiii ce aleargă liberi prin restaurante, zbiară şi fac tot ce le trece prin cap. De ce eu nu pot să mă bucur de mâncarea mea, dar tu, cel care l-ai făcut şi care trebuie să ai grijă de el îţi vezi liniştit de discuţia pe care ai, făcând fără pic de bun simt abstracţie de ce face copilul tău?

Eu, cand vin in Constanta, vin acasa, nu la mare. Vreau o banda speciala pentru cei ca mine, sa nu stau jumatate de ora pentru a iesi de pe autostrada la Cernavoda. kthxbye