Dragă tată

Mai e puțin și se face opt, trebuie să ma îmbrac, să mă încalț și să plec spre muncă, așa cum ai făcut și tu zeci de ani pentru ca acum să-ți dea ăștia o pensie mizeră.

Spre deosebire de tine însă, eu o să muncesc stând în fața unui monitor, pe scaun, la birou, nu cu forța mâinilor ci cu cea a minții, forță ce este, mulțumesc pentru moștenire, peste medie.

M-ai sunat la șapte și puțin, dormeam, m-ai trezit. Nu e vina ta, e greu de imaginat că cineva care trebuie să plece la serviciu mai doarme la ora aia. Erai puțin panicat pentru că ți-a apărut pe ecranul telefonului cum că ar fi virusat, să apeși pentru a-l repara.

Știu, e greu cu tehnologia, dar încerci, și asta e tot ce contează. În plus, ai avut reflexul bun și m-ai întrebat înainte de a face ceva. Cum o fi oare să-l întrebi pe cel care ani de zile ți-a repetat “da de ce?” ca și cum tu erai o sursă infinită de informație ceva? Să conștientizezi că a venit momentul în care ești nu depășit, ci rămas în urmă. Și totuși, ai făcut-o.

Ai făcut-o pentru că ai încredere în mine, în ceea ce știu să fac, în faptul că mi-am ales meseria bine. Știi că dacă eu îți zic să apeși pe ceva, într-un fel anume, așa este, și că e bine. Ai certitudinea demonstrată că între a face cum bănuiești tu și a mă întreba, e mai bună varianta a doua.

Și totuși, certitudinea asta dispare când vine vorba de alte decizii. E de înțeles, cu tehnologia mă joc zi de zi, ea îmi pune pâine pe masă și benzină în rezervor, cu politica, eh…

Cu toate acestea, știi că prin fața ochilor mei trec zilnic mai multe știri, reportaje, articole și editoriale decât vezi tu într-o săptămână. Ai habar că față de tine, care ai 2-3 surse de informare pe TV, eu am zeci, sute poate, unele diametral opuse, ce îmi oferă o imagine de ansamblu mult mai bună decât a ta.

Chiar și așa, nu aplici regula de mai sus. Când vine vorba să votezi nu mă suni, la fel cum o faci când nu-ți mai merge netul. De ce?

OK, poate tu ai trecut prin viață, știi mai bine unele lucruri pe care nu le poți învăța doar stând pe internet, însă… Viața ta a ajuns în ultima ei etapă, gata, îmi pare rău, dar trebuie să-ți recunoști asta, ești pensionar. Viața mea abia începe. Viață care, îți vine sau nu să crezi, încă mai e, măcar parțial, în mâinile tale.

Tu ai ales cum va fi viitorul meu, copilul vostru, și al eventualilor tăi nepoți. Și, îmi pare rău să o spun, ai ales prost.

M-ai condamnat să trăiesc într-o țară în care hoția a fost declarată legală. Ai ales să crezi că dacă niște oameni nu au nume de Ion, Gheorghe sau Vasile nu au cum să vrea binele țării. M-ai făcut să mă gândesc serios dacă vreau să rămân sau e cazul să îmi caut ceva afară. Știi bine, o să găsesc. M-ai făcut să reanalizez decizia de a face un copil. Vroiai nepoți? Ghinion!

Dormeam, dormeam de pe la 22:00 după o zi grea la una dintre multinaționalele despre care unii spun că ne fură țara. Tu crezi asta? Poți să crezi că ăia fură țara când copilul tău duce o viață de zece ori mai bună ca a ta? E normal să facă profit, dar oferă locuri de munca, mii. Oferă salarii decente, beneficii la care voi nici nu visați și, cel mai important, oferă respect. Indiferent de poziția ocupată, ești un om, un om cu drepturi, cu sentimente, cu probleme. Zi-mi tu mie care dintre patronii români fac asta?

Dormeam și abia acum am văzut ce s-a întâmplat azi noapte. E OK, m-am trezit. Tu?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *